Ziua 10 după Codruţa: Trenurile CFR şi-au dublat întârzierile pe trasee, ca să poată lua naşii şpaga de la toţi călătorii!

Efectele recentei demiteri a şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie se resimt din plin. Astfel, de astăzi, garniturile CFR care circulă către munte şi către mare au o întârziere anunţată de cel puţin patru ore, modificarea fiind provocată chiar de către controlorii de tren, în dorinţa acestora de a colecta în linişte şpaga de la călători.

Scăpaţi, odată cu demiterea Codruţei, de spectrul anchetelor DNA şi al condamnărilor pentru corupţie, zeci de „naşi”, cum sunt ”alintaţi” în popor controlorii, dau ei înşişi şpăgi grase ca să fie alocaţi rutelor de vacanţă, asta în condiţiile în care înainte fugeau ca dracul de tămâie de traseele în cauză. „Am calculat şi am ajuns la concluzia că, oferindu-le călătorilor posibilitatea de a merge fără bilet, cu şpaga la o treime din valoarea tichetului, ne putem asigura la o cursă echivalentul a cinci salarii. Şi, ca nimeni să nu ne poată acuza vreodată de abuz, nu vom lua şpaga pentru noi ci pentru colegi iar pe călători îi vom aborda cu răbdare, cu ceai, cu cafea, cu seminţe şi chiar cu un joc de şeptic în timpul căruia le vom explica faptul că dictatura statului paralel s-a sfârşit şi nu mai are rost să dea şase rânduri de piele la casele de bilete când noi ne mulţumim doar cu două”, a explicat Liviu Frânaru, şef de tren CFR pe relaţia Bucureşti – Constanţa şi retur

Comentarii
Episoade recente toate episoadele