Fotografia virală de la protestele din faţa Parlamentului


Miercuri seară, când protestele faţă de legile justiţiei au fost reluate, fotograful Cătălin Georgescu a surprins  un model care trecea printre protestatari, în încercarea de a ajunge la evenimentul revistei „Elle“, găzduit de Palatul Parlamentului.

Foto: Cătălin Georgescu

 Modelul a ocolit clădirea deoarece intrările dinspre Parcul Izvor erau închise, iar traficul era blocat. Este vorba de Ştefania Ivănescu, în vârstă de 21 de ani, model al agenţiei internaţionale IMG Models, care a fost desemnată în cadrul galei de miercuri Cel mai bun model al anului 2017.

Fotografia realizată de Cătălin Georgescu a ajuns virală graţie „contrastului“ dintre protestatarii care scandau în frig şi imaginea glamour a tinerei, îmbrăcată într-o rochie cu paiete şi sandale cu toc înalt, potrivite evenimentului la care mergea.


"Eu am dat like la poză pentru contrast, mi se pare mişto. However mulţi dintre cei de dinăuntru au fost de multe ori pe afară, atât cei din redacţia Elle, cât şi mulţi dintre invitaţi. Uneori imaginea e imagine şi realitatea e ce-i în spatele poleielii. E greu să not hate, must exercise that muscle every day“, a precizat o persoană în secţiunea de comentarii a fotografiei postate pe Facebook.

Dacă unii internauţi au apreciat fotografia, alţii au lăsat mesaje critice la adresa tinerei sub proverbul „ţara arde şi baba se piaptănă“.

Au existat însă şi voci care i-au luat apărarea tinerei, menţionând faptul că astfel de evenimente sunt importante pentru persoanele din industria modei şi care cotizează, de asemenea, la bugetul de stat.

 „Foarte mişto poza, sublimă coincidenţa. Mă enervează în schimb miştourile vizavi de ea. Mergea la un eveniment important şi relevant pentru meseria ei, nu văd de ce i-am bate superior obrazul că nu era la protest“.

„Asa trece Elle la brand activism. Mai trebuie doar să le scoţi pe fete la protest“, a glumit o altă persoană.

 

  • photo
  • photo
Comentarii
Episoade recente toate episoadele