La Bruxelles, l-am ignorat pe şeful Comisiei Europene

08:45 Iar m-am trezit cu noaptea-n cap să merg la baie. Nu stiu cum am făcut, dar am reuşit să mi-o prind în nasturi. E semn rău. Când ajung în Bruxelles iau nişte brânzoaice şi le dau de pomană.


10:58 Aproape am ajuns. Am adormit în avion si mi s-a aratat Corina în vis şi mi-a zis să-i aduc ceva. Cred că-i iau niste varză de Bruxelles, poate o punem la murat.

11:15 Am auzit că era unul şmecher, Barosso pe aici. Un soi de manelist şi urechist. Au şi ei pramatiile lor, ce credeţi?

12:08 Am ajuns. Politicienii din Bruxelles sunt înapoiaţi rău, la ei nu s-a aflat încă de votul la două mâini. În ritmul ăsta pleci acasă abia la ora 14. Şi nici minivacanţe n-au.

12:15 Zicea Olguta sa ma împrietenesc cu cineva. Ce dracu să glumesc cu ei dacă n-au auzit în viaţa lor de Ţociu şi Palade?

13:03 Mi-a dat SMS Daea, de la Agricultură. Vrea să înlocuim Statuia Lupoaicei de pe Brătianu cu o oaie. Nu-i răspund, dă-l dracu de berbec. Am să-i zic la întoarcere că n-am avut semnal la restaurant.

14:45 Gata, m-am cărat că mă prinde noaptea aici. Marţea e zi scurtă, că vine week-end-ul. La plecare m-am întâlnit cu Junker. A coborât dintr-un merţan din 2016, nici nu l-am salutat.


 

Comentarii
Episoade recente toate episoadele