Politicienii moldoveni, selfie-uri la funeraliile Majestăţii Sale



Mai mulţi membri ai Partidului Liberal din Republica Moldova, prezenţi la funeraliile Regelui Mihai de la Castelul Peleş, au găsit de cuviinţă să-şi facă selfie-uri, cu zâmbete largi pe faţă, pe care le-au postat apoi pe Facebook.

Printre aceştia se numără, Corina Fusu, Alina Zotea, Valeriu Munteanu şi Roman Boţan.

Zotea a declarat pentru realitatea.md că fotpgrafia nu a fost făcută la Peleş şi că a fost postată din greşeală pe reţeaua de socializare.

„Doamna Fusu a făcut o greşeală. Presa greşeşte atunci când face acuzaţii nefondate. Pe pagina mea de Facebook puteţi găsi doar fotografii oficiale care sunt postate şi de către Casa Regală. Nu zâmbesc şi nu manifest vreun semn de bucurie. Este şi video de la eveniment.

Nu este un selfie făcut la funeralii. În spate nu e Palatul, ci nişte marketuri. În imagine nu am boneta pe care am purtat-o în timpul funeraliilor. De la începutul până la sfârşitul evenimentului nu am avut dreptul să o scot. Deci, să nu nimeriţi în capcană. Pozele sunt dintr-un alt context. Cineva vrea să facă scandal, dar eu nu vreau să fac parte din el”, a spus Zotea.

Ulterior, deputata Corina Fusu a şters selfie-ul de pe pagina sa de Facebook.

Comentarii
Episoade recente toate episoadele