1/nov Tetelu familii dezmembrate

Salut la tetelejurnal! Şi ţineţi-mă-ţi că, imi vine uneori să rup capul oamenii dobitoci. Deci, un tată de 39 de ani din comuna Bozioru, judeţul Buzău, şi-a luat băiatul de 12 ani, l-a dus în pădurea de lângă sat, l-a legat de un copac şi l-a tăiat cu cuţitul peste tot piele, pe maini, pe picioare, pe piept si , cretinul. A filmat porcaria asta si trimis filmuleţul la mama copilului, în Spania, unde femeia este la muncă. Deci, bă, tată, cum să pleci cu copilul, să ridici cuţitul asupra lui? Cine te crezi tu? Patriarhul Avraam, din vechiul  Testament, care Avram ăsta şi-a dus singurul băiat, pe un munte, ca să-l taie cu cuţitul. Decât că îngerii a intervenit şi nu l-a lăsat să-i facă rău. In padure la Buzau, n-a mai intervenit ingerii si un nebun si-a crestat copilul cu cutitul ca sa-si scoata femeia din minti. Io, în locul la miliţia sesizată de mama la copil, îl legam pe cretin de doi copaci, si ii taiam pielea de pe penis dupa care puneam sare pe el ca sa nu se strice. Dar dincolo de aspectul singular de la acest caz particular, aci se ridică în sus o problemă sociologică dramaturgica din tara noastra: familiile care se dezmembreaza din cauza plecarii la munca în Spania, Italia sau Atlantida la unul dintre parinti sau chiar la amandoi. Iar destinele la oameni şi copii se distruge de astfel de decizii, care oamenii pleacă acolo de necaz si saracie, lasand tara fara brate de munca. Ne-a plecat cea mai bună forţă de muncă: începând de la neurochirurgii care operează pe cap, până la faianţarii care pune gresie în sala de operaţii unde este neurochirurgi. Dar faptul că în ţară la noi nu mai găseşti un zugrav bun, un instalator corect, un chirurg nu mai spun, un fotbalist ca Marus Lăcătuş sau măcar o maseuză ca Flory, e doar drama pe partea economica de pe piaţa muncii. Si astfel am ajuns tara care are cea mai mare migratie din lume dupa Siria, adica 4 milioane de romani plecati la munca afara. 4 milioane, bai nene, nu patru mii. Adica de doua ori populatia bucurestiului, sa moara Tamara. Si in locul acestor oameni, harnici si muncitori, patronii e obligati sa aduca oameni din Vietnam, Lagos, Japonia si Antarctica. E dezaxtru. O sa se faca autostrazile cu exchimosi si pinguini. Asta ne mai trebuia. Alde madam Olpuţa Vasilexu sau Vrancioaia Firea, de aceste probleme grave, ar trebui să se ocupe. Sa nu mai fie familii dezfacute si copii schingiuiti de tati betivi. Acesti copii că nu-şi cunoaşte părinţii plecaţi la muncă şi o să creadă că Olgutza, care dă la televizor alocaţii mărite este mama lor, iar Silviu Zdragnea este tată vitreg. Bunica pensioară spală pamperşii la nişte pensionari italieni, tatăl, fost inginer în România, spală WC-urile în Spania, iar copilul este spălat pe creier în România, sărmanul. Trebuie făcut ceva! Eu aş vrea ca toţi românii plecaţi acolo-şa în Occident, să se adune la un loc pe o pajişte, sau la marginea la un mare oraş cum ar fi Barcelona, şi să-şi facă ei o regiune românească numai a lor, care să ceară alipirea de  de Spania. Ca daca Catalonia vrea sa iasa si lasa locul gol, sa vina romanii sa-l ocupe. Si in loc de Catalunia sa se cheme Valahunia, in care sa stea toti romanii plecati, dar cu familiile lor intregi si sa fie fericiti. Iar Barcelona sa se cheme Barcelesti. Si singurii care nu vor avea voie niciodata sa puna piciorul in acea tara romaneasca noua din Spania sa fie cutrele de politicieni care decat a furat si a distrus tot si a bagat oamenii in saracie obligandu-I sa ia calea exilului, la munca.  Iar la intrare in Barcelonesti, pe dreapta, să facă un bufet, unde să stau eu, să beau bere şi să dau consultanţă pepedeşteptăciune la această nouă ţară. Hai, like-uri şi prietenie la toată lumea!

Comentarii
Episoade recente toate episoadele