25/ian Tetelu si Simona Halep

Salut la Tetelejurnal. Simona, te iubex! Sunt mandru ca sunt roman si fost practicant de tenis cand eram mic. Din pacate, eu nu am avut talentul tau si m-am oprit la un nivel putin mai scazut, adica m-am lasat cand ajunsesem copil de mingi. Eram printre cei mai buni copii de mingi din generatia mea. Chiar zicea antrenorii ca daca nu ma apuc de fumat si de bere pot ajunge unul dintre cei mai batrani copii de mingi din lume. Din pacate, o accidentare oribila care am suferit-o in urma la un meci m-a facut sa abandonez acest frumos sport. Mai exact, la o finala de campionat national de juniori, am adormit la marginea terenului si am uitat sa mai dau mingile la jucatori. Motiv care ei m-a batut impreuna cu arbitrii si cu spectatorii, asa ca dintr-un copil de mingi de mare perspectiva am ajuns ceea ce sunt astazi, un cretin cu idei geniale care nu e intelese decat de oamenii destepti. Dar nu imi pare rau. Orice victorie a ta este ca si o victorie de-a mea, care la ultimul meci, ala din semifinale cu Cerber, mi-am creat niste emotii de nedescris. La primele mingi de meci, care le-ai pierdut, am iesit pe scara si am speriat toti vecinii. Apoi, a avut Cerber doua mingi de meci, care le-ai castigat. Atunci cred ca te-am ajutat si eu ca m-am rugat neincetat in genunchi si am pupat icoana cu  Arsenie Boca cum as pupa-o pe Denise Rifai, daca m-ar lasa. Pentru ca niciodata Arsenie Boca nu m-a lasat la greu, iata ca ai intors meciul. La ultimele mingi de meci care le-ai avut, iar am iesit pe scara si iar am speriat tot blocul. De data asta, vecinii mi-a zis ca daca nu castigi, ma omoara. Iti dai seama cate emotii am avut? Iti multumex ca ai castigat si ca m-ai salvat de la bataia vietii mele. Iti multumex pentru ca m-ai facut fericit intr-o perioada care numai necazuri este in tara cu aceste guverne care se schimba si nu intelege nimenea de ce, caci sunt la fel de proste toate. Si iti mai multumex pentru ca m-ai facut sa ma trezesc dimineata, cum nu am mai facut-o de cand eram in armata. Iti tin pumnii in finala si sper sa castigi primul tau turneu de Mare Smen! Cu totii meritam asta. Meritam sa intram in istorie cu doua femei lider. Una la tenis si una la Guvern. Poate cand ai timp, intre turneuri, vii la noi sa fii prim-ministru in locul lu Vasilica Dancila. Te-ai descurca mult mai bine, sunt sigur. Personal, pe mine m-ai facut sa ma reapuc de tenis dupa aceasta performanta de neuitat. O sa fac tenis la laptop. Mi-a zis Velicu ca au bagat la Altex laptopuri care poti juca tenis cu ce jucatoare vrei tu. Ma duc diseara sa-mi explice baietii de acolo daca e adevarat si cum se face. Adica iese mingea din laptop si tu o dai inapoi in ecran? Nu prea inteleg.  Daca imi place, imi iau si eu unul. Ma scuzi, Simona, pentru aceasta mica paranteza. Sunt sustinatorul tau numarul unu si voi zbiera sambata sa se auda pana la Melbourne. Hai Simona, likeuri si prietenie la tot Facebookul!

 

Comentarii
Episoade recente toate episoadele