27/feb Tetelu si zacamintele din Marea Neagra

Salut la Tetelejurnal. Voi cum mai stati cu gazele? Ca eu stau prost de cand am auzit ca Ungaria ne va lua gazul din Marea Neagra, in timp ce noi importam de la rusi. Dar nu ni-l va lua de tot. Pentru ca ai nostri sunt necompetenti sau spagari, niste companii unguresti e pe cale cumpere zacamanturile de gaz natural din Marea Neagrape un pret de cacat. Pentru ca mai apoi sa-l vanda la dublu, cum ar veni la Vulgari, Scarbi sau Olandezi. Ca noi nu il puteam vinde la altii sau sa  il folosim pentru noi, la pret mic, deoarece nu ne duce capul. Si dupa aia ne intrebam de ce traim prost. Pai cum sa traim bine cand suntem atat de cretini? Avem ceva petrol, dar il scot si il vand altii. Avem gaze naturale, care le scoate strainii din mare si tot ei il vinde, iar noi auzim despre asta de la Budapesta nu de la Bucuresti. Si plangem apoi ca e scumpa gigacaloria la colorifer. Cartofi aducem din Vest, usturoi din China, fructe si legume de peste tot din lumea asta. Decat de la noi nu ne place sa mai folosim nimic. De fapt, nu prea mai avem ce. Noi tot ce avem furam. Si daca furam tot ce e al nostru, ce soarele ma-sii sa cumparam? Cumparam decat de la altii. Firea ia autobuzuri de la turci, nu de la romani. Ca de ce sa traiasca si niste romani pe spatele altor romani? Nu mai bine traieste niste turci? Ca turcii si are o mare traditie in facut autobuzuri. Ei cu tatarii si cu egiptenii ce-a mai facut istorie in autobuzuri. Ne place sa zicem ca suntem patrioti, ca tinem cu romanii, ca vine Soros sa ne ia banii, ca ne fura multifunctionalele, la asta ne pricepem cel mai bine, bai guvervoiule. Dar concret, cand e de facut ceva, tot guvernul e primul care da totul la straini, nu populimea. Daca iti arde ranza de patriotism, madame Firea, de ce iei autobouzuri de la turci? Ca te imbraci in ie si in camasa de noapte traditionala. Guvernantii lui peste, voi de ce dati gazele la Ungaria? De ce, ba, demagogistilor? Hai sa rezolvam intai chestiile astea din care ar reiesi mai multi bani pentru populime si mai putini pentru spaga, apoi sa ne punem mana la inima si sa cantam imnul cu lacrimi pe obraji. Nu zic ca e toti neaparat hoti si face ciubucuri, dar necompetenti sunt sigur. E ca si cum as fura eu vinul asta din supermarket, i l-as da gratis lui Velicu, apoi l-as cumpara de la el de doua ori mai scump ca in magazin. Pai nu mai bine il cumpar direct si nu mai risc sa ma fac de cacat daca ma prinde paznicii cand il fur? Cam asa merge treaba si cu resuresele Romaniei. Cam atata minte avem. Acesta este nivelul managemenului acestei tari. M-am enervat, dar o sa-mi treaca pana se face cald. Cand vad ca tre sa dau drumul la calorifer si stiu ca pe gigacaloria platita de mine un cetatea strain isi mai ia un smartfon, imi vine rau. Likeuri si prietenie la toata lumea.

 

 

Comentarii
Episoade recente toate episoadele