Halep vs. Ostapenko: "M-a lovit aproape de ureche, mingea avea cam 150 de kilometri pe oră"



Finala din acest an de la Roland Garros le aduce în prim-planul tenisului mondial pe Simona Halep şi letona Jelena Ostapenko.

Cele două jucătoare nu s-au întâlnit până acum în jocurile din circuitul WTA, dar au format o echipă de dublu, anul trecut, la turneul disputat la Wuhan, în China.

Mai mult de atât, Ostapenko a stat la baza unui incident nefericit, care s-a soldat cu accidentarea Simonei, chiar în ziua în care a împlinit 25 de ani.

"A fost un schimb lung de mingi. Eu şi Mattek-Sands eram la fileu. Ostapenko a vrut să lovească mingea cu reverul sau cu dreapta, nu sunt sigură. Eram cu privirea înainte. M-a lovit aproape de ureche, cu mingea care avea cam 150 de kilometri pe oră. Am fost ameţită la început, dar apoi mi-am revenit. Simt durere şi acum în toată zona, dar e ok", povestea atunci Simona Halep.


 

Comentarii
Episoade recente toate episoadele