Velicu la deszăpezire

Bună ziua, mă numesc subsemnatul Velicu, cu numele meu real al unui personaj ireal de deştept care sunt, şi am să vă povestesc despre cum am realizat noi, la scara noastră, efortul colectiv de deszăpezire.

Întâi, când am văzut că se anunţă zăpadă, am coborât toţi bărbaţii jmecheri din bloc la subsol, la centrală, ca să analizăm ştirile despre iarnă. După ce a intrat toţi sub conducta de căcat, care la noi în subsol e mai caldă decât conducat de apă caldă – că la apă caldă avem apometre, dar la căcat, nu -  io am declarat şedinţa deschisă, iar Tetelu a declarat uşa închisă, că trăgea curentul şi-mi futea urechea, plus că împrăştia mirosul de hândel.

Apoi a luat cuvântul Tetelu, care a zis că presa de la televizor minte şi manipulează, deci n-o să fie cod portocaliu, ci, dimpotrivă, o să iasă Trump. Stamate de la 3 i-a zis „Ia, mai du-te-n plua mea cu internetul tău cu tot, şi scoate-ţi lopata că o să ningă!” Am băut toată ţuica lu' nea Puiu de la doi, care o ascunde de nevastă-sa între cauciucurile de vară, furate doar de-al dreacu' de la un coleg de serviciu, că el oricum nu a avut niciodată maşină.

 

Apoi am hotărât aşa:

 

Numărul unu pe ordinea de zi) că ţuica a fost proastă tare;

 

numărul doi pe ordinea de zi) că noi suntem mai proşti ca ţuica;

 

numărul trei pe ordinea de zi) că mâine la 8, hai 9, poftim 10, ne vedem la deszăpezire jos, în faţa blocului.

 

A doua zi, înainte de deszăpezire, Stamate a vrut să ţină întâi un discurs despre încălzirea globală, care a auzit el că lupta împotriva climatericului care se schimbă e o cauză nobilă în America. A vorbit Stamate juma de oră despre lupta cu încălzirea globală americănească, de ne clănţănea dinţii în gură, dar nici chef de dat la lopată nu aveam. Am mai băut la încălzirea globală patru peturi de bere pline cu vodcă şi lichid de parbriz aromatizat cu pastă de dinţi şi odorizante de veceu. Apoi nea Puiu, dacă a văzut că avem agenda ca a americanilor, a considerant de necuviinţă să spuie şi el câteva vorbe despre corectitudine politică care cică, în America, e exact importantă ca încălzirea globală.

Noroc cu mine, care deşi nu sunt incorect politic, îngheţase corect politic câcatul în mine de la încălzirea globală, şi atunci am ţipat la nişte ţigani care trecea pe acolo le-am dat o sticlă de vodcă şi le-am zis să deszăpezească toată curtea. Ei a făcut toată treaba cât am mai băut noi ce mai rămânese din corectitudinea politică, amestecată cu încălzirea globală. Adică am băut corect politic şi pentru ei, ca romi, care a muncit pentru noi, ocrotitorii lor.

 

Apoi am hotărât că ne mai vedem mâine ca să mai analizăm cum a decurs deszăpezirea în ţară după ce guvernul PSD, care-mi place mie cel mai tare, fiindcă e super-tehnocrat, a luat puterea în ţară. Hai noroc! Hâc! Doamne ajută c-am lăsat-o desăpezită şi acum!

Comentarii
Episoade recente toate episoadele